VIITORUL EȘTI TU! Așa se va numi noul meu proiect dedicat tinerilor din Roman. Pentru că, vă anunț oficial: îmi voi face o echipă de campioni!
Îmi doresc să îi chem lângă mine pe tinerii de 16 – 18 ani și să îi implic în viața comunității. Am publicat până acum pe conturile de socializare câteva mesaje despre acest proiect, dar vreau să explic aici mai pe larg despre ce este vorba. Am să o iau punct cu punct.
Cine?
Eu, Oana Bulai. Vreau să împărtășesc cu ei din experiența mea, să știe ce înseamnă administrație publică locală și centrală. Am fost în Consiliul local, Județean și în Guvernul României, știu cum funcționează statul, cunosc circuitul documentelor, dar și al unei viziuni. „Traseul” unui proiect, de la vis la realitate.
Ei, pe de altă parte, au idei și, mai ales, au ideal. Ne vom întâlni la mijloc și vom crea ceva extraordinar. Sunt formator acreditat și voi putea să scot la suprafață abilitățile pe care poate nici nu visează că le au… pentru că nu îi întreabă nimeni! Am convingerea că în fiecare tânăr stă „ascuns” un super-erou, un viitor lider. Vreau să le alung orice teamă sau îndoială și să îi fac să se descopere și să se pună în valoare. Vom avea cu toții de câștigat.
Cum?
Cei care vor vedea aceste mesaje și vor fi interesați, îmi vor putea scrie fie pe mesageria conturilor de socializare, fie pe adresa de email [email protected]. Am stabilit deja prima întâlnire. Aceasta va avea loc pe 18 ianuarie, la Roman.
De ce?
Tinerii văd lucrurile altfel, au pragmatism, rațiune și o perspectivă creativă asupra societății. Idei și atitudini foarte valoroase și care nu sunt promovate. Împreună vom pune pe hârtie proiecte cu care vom merge la autoritățile locale sau în Parlament. Le vom spune ce vrem, le vom descrie proiectele noastre și îi vom atrage în acestea. Putem schimba orice în bine. Noi, acum!
Prima întâlnire, primul exemplu
Cum am spus deja, prima ședință va avea loc pe 18 ianuarie, la Roman. Va fi un Atelier de comunicare. Ne vom cunoaște, vom povesti despre noi, vom stabili un calendar de lucru și pașii următori. Ce ne dorim să facem ca prim proiect? Ce avem de făcut pentru asta? Cine se ocupă? Creăm o pagină de Facebook, un grup de comunicare, stabilim un responsabil de proiect. Fiecare va avea o „misiune”, fie că vorbim de documentare, fie că vorbim despre un focus grup. Să presupunem, dau un exemplu, că dorim să organizăm o expoziție de fotografii ale elevilor din Roman pe o temă dată. Avem de lucru!
- Stabilim tematica.
- Facem anunțul (text, design)
- Îl distribuim, printr-un pliant, la liceele și școlile din oraș
- Căutăm locul unde va avea loc expoziția
- Stabilim data
- Mergem la locul unde va avea loc expoziția să ne informăm despre condiții, discutăm despre evenimentul nostru cu cei responsabili, facem o solicitare.
- Ținem legătura cu cei care fac fotografiile, să se sincronizeze.
- Facem invitații
- Facem un Comunicat de presă.
Acesta este doar un exemplu. Ce au de învățat tinerii de aici? Multe! Vor lucra în echipă, vor deprinde abilități. Vor învăța să facă o solicitare oficială, un comunicat de presă, o invitație. Vor învăța să respecte atât termenele, cât și partenerii de proiect. Vor învăța că există proiectul și drumul lui, dar și piedicile, birocrația, adversitățile, contradicțiile. Vor putea duce lucrurile la bun sfârșit, iar rezultatele vor șterge orice amintire neplăcută. Satisfacția unui lucru frumos dus la bun sfârșit este imensă. Și vom face publice toate proiectele noastre.
Așa văd eu această echipă. Cu tineri implicați, care au ceva de spus și nu vor să stea pe margine.
Ești tânăr și ai citit toate acestea? Ți-au plăcut? Te aștept! Vino în echipă! Scrie-mi și îți voi răspunde! Nu uita:
[email protected] sau https://www.facebook.com/BulaiOana/
De ce toate acestea? Pentru Roman! Și pentru că…